Si nu uitati, mai important
decat orice terapie, este joaca. Faptul ca familia mea m-a tratat tot timpul ca
pe un copil normal si m-a pus sa fac toate lucrurile specifice fiecarei varste,
de-a lungul timpului, m-a facut copilasul fericit din ziua de azi. Desi stiu ca
este un lucru foarte greu de facut de catre adulti si ca de multe ori pare ca
“nu faci nimic”, "cand sunt atatea alte lucruri de facut in jur", pentru
mine timpul petrecut alaturi de membrii familiei este cel mai important. Asa ca
parinti, tratati joaca cu copilasii vostrii (indiferent de starea lor de sanatate) cu prioritate, chiar daca in urma
raman poate multe lucruri nerezolvate. Pentru
parintii mei zambetul, chiuitul dar mai ales pupicul meu de multumire la
fiecare activitate in care sunt implicat alaturi de ei reprezinta puterea de a
merge mai departe.
Traditionala
joaca “Cu ligheanul” inca de cand eram foarte micut, ma ajuta sa stau in fundic, sa ma obisnuiesc cu miscarea, sa apuc de marginea lui.
“Cucu‘bau”! Incercam sa stam in patut, in fundic si sa ne tinem de bare. Foarte, foarte greu, dar cand face mami, “Cucu’Bau”…parca devine mai usor.
“Ce-or avea de gand cu mine? Sigur ma vor pune sa fac ceva complicat!”, parca spun, cand exersam in casa statul in scaunelul nou de masina. Preocupat de telecomanda, stau cumintel. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in masina, acolo mami a dus mai multa munca de lamurire.
Si ma distrez pe cinste cand ma invata mami sa cant la
chitara primita in dar de la tataie. “Deschide manuta, intinde degetelele” imi
spune mami mereu.
Invat sa tin cana singur…cand voi fi mare va trebui sa beau apica cu ea.
Si cand vine Mosul…mami ma pregateste mereu pentru el.
Exersez sa devin un bun conducator auto. Practic de mic …Asa….stai
sa ajung la schimbatorul de viteze…Multumesc Mosule, pentru cadou.
Ma familiarizez si eu cu calculatorul, sa fiu pregatit sa
ma invete nasul sa-l folosesc mai mult, cand voi fi mai mare. De altfel era
singura posibilitate sa accept sa stau pe manute si sa tin capul sus…cand ma
uitam la “Mowgli”.
Pana la urma reusesc sa stau mai bine in fundic. Si
uitati ce sprijin pe mana fac. Inca nu deschid palma, dar mami si cu tati sunt
tare mandri de mine. Imi plac ceasurile foarte tare, tocmai am primit unul
cadou de la nasul si de la nasa. Si mami ma pune sa il arat la toata lumea,
numai ca sa intind si sa ridic manuta singurel.
Iar afara, ma scotea mami in fiecare zi. In leagan nu
vroiam sa stau si imi era si frica, dar nu era iesire in parc fara o tura la
leagan…
Cu mami aveam mai mult curaj sa ma tin de lanturi…pana la
urma o sa reusesc si singur.
La fiecare obiect exersam “apucatul cu manuta”, stanga
doar, ca la dreapta nu vreau deloc…inca…
Dar la calut ma convingea mami mai repede si reuseam sa
ma tin mai mult…si uneori si cu drapta.
La nisip imi placea cel mai tare, ca ma lasa mami sa ma
murdaresc…si pe manute si pe picioruse…de multe ori stateam si cu piciorusele
in nisip si luam nisipul cu manuta ca sa umplem galetusa.
Dar cel mai mult si mai mult imi placea cand mergeam la
tara…uitati cum tin singur covrigul…de pe atunci mami ma incuraja sa mananc
singurel…
Sunt putin suparat ca nu imi iese mersul pe bicicleta asa
cum vad la fratiorul meu.
Dar ma inveselesc repede, cand mami ma plimba cu
atv-ul…ehh, aici e mai usor putin.
La iarba verde, imi place si mai tare, asa ca mami ma
duce peste tot…
La orz…
La copacel…pentru o secunda reusesc sa ma tin singur…
Ce bine e la umbra…
Imi plac florile…parca le-as manca mai degraba.
Cu tati ma distrez cel mai tare.
Ma invata sa joc fotbal ca sa il ajut mereu pe fratiorul
meu sa exerseze. El este un foarte bun fotbalist.
Ma invata sa pescuiesc…ma pregatesc sa merg cu tati, cand
voi fi mare…
Ma duce in tot felul de locuri…pline de culoare si de
nimale…aici suntem la Gradina Zoologica.
Nici eu nu stiu cand sunt mai fericit si de ce: ca sunt
la tara?…sau ca sunt cu tataie?…voi ce ziceti?
“Nasule…ce e asta la urecea ta?…Stai sa vad si eu mai
bine…Uauuu…ce interesant”….o sa vorbesc si eu la telefon, asa ca tine, cand voi fi mare...
“Haide nasu’…mai spune-mi…ca sunt atent si te ascult…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu