miercuri, 12 iulie 2017

TONY in ROL de VRACI la Serbarea de Sfarsit de an 2016

 
Un moment emotionant in cadrul piesei "Sarea in bucate", in timpul procesului de vindecare a printului ranit, cand dintr-o data s-a facut liniste in sala si toti parintii urmareau cu sufletul la gura momentul, mai ales mami emotionata la maxim daca va reusi sa controleze atat postura corpului cat si fiecare gest pe care l-a avut de facut. Dar Toni a fost fenomenal si a canalizat cu blandete fiecare gest, "insanatosindu-l" astfel pe print.
 
URMARITI AICI SERBAREA INTEGRALA
 








Cristina Apostolache canta “Iubirea schimba tot” pentru Tony


Andrei Duban , Claudiu Bleont si Tony, intr-o piesa de teatru pe scena NextStar



 
https://www.youtube.com/watch?v=3sJdCeVy-ak

 https://www.youtube.com/watch?v=3sJdCeVy-ak
Uau…ce seara minunata….cate emotii….si trebuie sa recunosc ca abea in timp ce urmaream emisiunea am realizat ce ocazie extraordinara am avut, ce sansa, poate unica, a avut Toni (dar si Andrei) sa se afle pe scena NextStar. Ocupata cu indeplinirea tuturor responsabilitatilor legate de aceasta emisiune si preocupata de ultima intamplare din viata noastra care ne-a marcat puternic, nici nu am realizat importanta momentului pana in acel moment. Va recunosc sincer faptul ca, la un moment dat, am fost pe punctul de a renunta la emisiune, insa eforturile si entuziasmul lui Toni si gandul ca ar fi foarte dezamagit, dupa atatea pregatiri, m-au facut sa merg mai departe. Pentru a “infinita” oara ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat enorma putere si tarie de a nu lua decizia renuntarii pana la urma. Nu s-au inventat cuvintele cu care sa MULTUMESC tuturor organizatorilor emisiunii pentru faptul de a ne fi ales pe “noi”, constienta fiind de existenta multor cazuri grave de copii "in nevoie" si de faptul ca TOTI, absolut TOTI merita aceasta sansa. Toata echipa a fost extraordinara cu baietii. Va spun sincer ca nu se compara nimic cu amintirile pretioase pe care le-au strans baietii in acele moment, amintiri care le vor ramane in suflet “pe viata”. Multumim Dorian care a impartit bomboanele lui cu Andrei in pauze, fapt de care Andrei este tare mandru si povesteste fiecarui om pe care il intalneste. Multumim Alina care l-a “dragalit” pe Toni tot timpul. Multumim Pepe care a fost foarte afectat (ca si toti ceilalti) de povestea noastra. Multumim Cerebel, care ne-a inspirit tinutele copiilor.  Multumim Dan Negru pentru extraordinara prezentare a cazului nostru si pentru ca a facut-o pe mami sa se simta “in largul ei” pe scena. Multumim Cristinei Apostolache, care ne-a sustinut pe toata perioada emisiunii si care ne-a cantat si ne-a incantat sufletele. Si nu in ultimul rand multumim Dlui. Bleont si Dlui. Duban care au fost foarte afectuosi, intelegatori, rabdatori si care au trecut peste toate obstacolele ca sa poata fi alaturi de Toni. In timp ce urmaream emisiunea, Toni spunea mereu “AN” si “PEPE” de fiecare data cand ii vedea pe Dan sau pe Pepe, ducea mana la “palarie” de fiecare data cand il vedea pe Cerebel, imi saruta mana, de fiecare data cand o vedea pe Alina. Si s-a certat crunt cu televizorul la prima reclama: “Bai, Ghica, Bai”, crezand ca s-a terminat prezentarea si nu mai vedem Sceneta lui cu Spiderman, pe care el o astepta cu nedefinita nerabdare (numai el si Bunul Dumnezeu stiu ce trairi or fi fost in sufletelul lui). A fost un moment extraordinar de haios iar toata reclama a trebuit sa vorbesc intruna cu el sa il conving ca urmeaza sa vina Spiderman imediat, fiind extrem, dar extrem de suparat ca nu se difuzeaza piesa lui. Ceea ce inseamna ca a trait la fel de intens acest moment si l-a apreciat poate si mai mult decat noi. Si ne-am distrat copios “toti 4” urmarind sceneta. Si iar revin la Dumnezeu si iar ii multumesc pentru faptul ca mi-a permis, pentru inca o data, ca acum sa pot exprima aceasta sintagma: “toti 4” si pentru faptul ca il avem alaturi de noi pe tati si am putut sa ne bucuram de acest moment impreuna cu el.
 
 
 

miercuri, 26 octombrie 2016

AGENDA DE LUCRU TECHIRGHIOL 03 – 21 octombrie 2016


AGENDA DE LUCRU TECHIRGHIOL

SERIA 03 – 21 octombrie 2016

 Reluam seriile de tratament in deplasare, si de data aceasta ne oprim la Techirghiol, o locatie de mult vizata.  

Pe langa kinetoterapie, am beneficiat de proceduri calde (cum ar fi: impachetari cu namol, bai cu apa dulce si bai de sezut), ultrasunet, magnetoterapie, logopedie si multe activitati de gradinita.

La Techirghiol am gasit un spital de stat cu foarte multe imbunatatiri pentru confortul celor care vin la tratament, aparatura foarte performanta dar si un persoal cald, foarte binevoitor si apreciativ atat la suferinta copiilor dar foarte atenti si cu parintii, ceea ce m-a surprins si impresionat foarte mult.

Toate acestea culminau cu plimbarica de seara, cand aveam ocazia sa beneficiem de o serie de aerosoli naturali, foarte benefici noua.

Ne-am simtit foarte bine cat am stat aici si cu siguranta vom reveni cu prima ocazie.
 
 
Si de aceasta data, totul a inceput cu o poveste, despre “Zorro” care merge sa se antreneze sa devina foarte puternic. Si asa am luat sabia, pelerina, ne-am pus masca (desi nu se vede, pentru ca este una invizibila, ea este acolo) si am pornit la drum.
 
 
Cel ma mult, dar cel mai mult ne-a placut la gradinita. Aici am avut ocazia sa mergem la gradinita in fiecare zi. Cum prindeam o mica pauza la terapii, “hop” la gradinita. Am intalnit doamne educatoare extraordinar de dragute si de rabdatoare, care ma implicau in toate activitatile. Mami ma incuraja sa stau singurel pe un scaun normal, in timp ce faceam activitatile si desi era destul de dificil sa coordonez ambele cerinte, eu ma straduiam.



Al doilea punct de atractie a fost (bineinteles) sala de mese. Indiferent de ora, cand era ora de masa nu lipseam. Incantare maxima si ca atare eram foarte incantat de faptul ca tot ne aducea mancarica cineva, mai ales ca uneori mai primeam si atentii dulci…”iamy”….

Dar gata cu distractia, sa trecem si la treaba. Procedura mea preferata dintre cele considerate "calde", clar a fost baita de sezut. O noutate pentru mine care mi-a placut tare.



La Magnetoterapie nu prea aveam rabdare, dar daca aveam sabia cu mine si mai spunea si mami cate o poveste…ehhh…asta era altceva….
 
 
La fel si la ultrasunete, dar noroc ca aici totul dura mult mai putin, 2 minute si gata.

 
Iar in sala de kinetoterapie, desi nu prea vroiam sa o ascult pe mami, aceasta reusea sa ma convinga pana la urma sa exersam multe…multe…posturari: la banca.



Aici parca stau pe calut…imi zice mami…altfel cum sa avem rabdare si sa ascultam….



In fundic, dar singurel, cu palmele pe jos sau pe genunchi…desi este inca destul de dificil…mami nu ma lasa sa ma dau batut si exersez pentru ca intr-o zi sa imi iasa perfect.


  
Si nu in ultimul rand, exersam si statul in picioare.



Apoi jos la salteluta sa practicam multe multe rostogoliri…singurel. Si iar se allege mami cu un refuz...parte din neputinta...dar si un dram de alint, ca doar e mami cu mine.

 
Mi-am facut si multi, multi prieteni, ca de fiecare data cand ma deplasez pe undeva, am primit si o cerere in casatorie…totul a fost extraordinar. Mai putin faptul ca uneori mai renunt la somnul de pranz, pentru ca mami considera ca inca mai am nevoie de el ca sa-mi incarc bateriile pentru “seria de dupa amiaza”.

 

PROGRAMUL PEDIASUIT

O alta procedura terapeutica, pe care am programat-o inca de acum cativa ani, reusim sa o incepem anul accesta si sa o transformam intr-un succes. Aceasta se tine in serii de cate 3 saptamani de lucru, cu 3 saptamani pauza, dupa care se reiau iar 3 saptamani si tot asa. Nivelul de lucru este de 2 ore zilnic. Este solicitant dar am facut fata foarte bine.

Am pornit la drum cu o poveste frumoasă despre Costumul special pe care îl imbracam ca să ne antrenam sa fim puternic ca si Harap Alb si despre castelul lui Harap Alb în care ne antrenam în fiecare zi. Nici macar mami nu se astepta ca "actiunea" sa fie atât de ușor acceptată de către "personajul principal".



 
 
 
Intotdeuna, la final, daca aceam treaba buna, eram recompensat cu o serie de sarituri "tup, tup" - si se lasa cu distractie mare, mare.

EXERSAM SA MERGEM SI IMPINGEM CARUCIORUL


AGENDA DE LUCRU CONSTANTA 2016

La Constanta căldură mare, mai ceva ca-n August. Dar nu ne desmintim de la munca. Si pe deasupra, mai profităm si de ocazia de a sta la curte...dar nu oricum... ci "fara pampers". Treaba multa. Doamne ajuta! Nici eu nu mai stiu pentru cate lucruri...mers singur, cu căluțul sau pe jos...pe pământ sau în apa...fara pampers...SALUTARE!








PLUTA

Pentru prima oară și vreme de câteva secunde, pana m-am prins eu ca "nu mai este nici o mână de susținere" pe mine...reusesc sa fac si pluta...singur...singurel...




La știrile Observator de la Antena 1, într-un material realizat de Xenia Croitoru, alaturi de o parte din minunata echipa a Clubului Cainilor Utilitari. Au fost surprinse imagini din timpul unei ședințe de terapie cu Toni, copilul cu tetrapareză spastică și s-au luat interviuri celor prezenți. Vedeți rezultatul aici:
https://www.facebook.com/asociatiadininima/














TONI LA GRADINITA


Toni, la gradinita, si-a luat la revedere de la colegi sarbatorind ziua de nastere a celor nascuti in luna Iulie si participand la activitatile organizate in curtea gradinitei. Insotit de Voluntarul Asociatiei Din Inima, Dna Aurora Ion (psiholog) la activitatile ce au avut loc in cadrul Gradinitei Rasarit, ne-am imprietenit cu Arlechin si am depasit "frica" fata de acesta, participand la toate jocurile la care acesta ne-a invitat.