Astazi am invatat ca uneori cel mai bun si totodata si cel
mai greu lucru de facut pentru o persoana iubita este SA NU FACI NIMIC.
Astazi am pus piatra de temelie in lupta pentru independenta
lui TONI.
Pentru ca dependenta lui fata de mine este exagerat de mare
iar acest lucru nu face decat sa produca o intarziere in recuperarea lui,
psihologii cu care lucram, in unanimitate, ne-au atras atentia ca trebuie sa ne
“distantam putin” unul de altul.
Astfel, am apelat la ajutorul unei prietene, mamica la
randul ei, prietena pe care Toni o cunoaste de mic si (cel mai important) o
accepta (caci sunt foarte putine persoane pe care le accepta) si am rugat-o sa
mearga cu el la terapii. Usor de zis, greu de facut.
Si pentru prima oara Toni a stat cu altcineva decat cu mami
la terapii. Nu credeam ca acest lucru sa fie posibil dar Dumnezeu a realizat.
Cu cat Toni accepta sa lucreze cu cat mai multe persoane,
fara prezenta mamei, cu atat recuperarea lui va fi mai rapida, din toate
punctele de vedere, si dezvoltarea lui va fi una sanatoasa, fara sa dezvolte nici un fel de dependente. Tineti-ne pumnii!
